
Programul de traineeship "Pornește la drum cu GSK! de la școală la business prin fabrica noastră", primul program național de recrutare și dezvoltare derulat de fabrica GSK în România, a ajuns la cea de-a patra editie
Ce include acest proiect?Programul se adresează studenților proaspăt absolvenți și licențiați și are două componente, un workshop și un an de traineeship, ambele organizate la Brașov.
Condițiile de aplicarePentru înscrierea în acest program, trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
• să fii proaspăt absolvent de facultate, cu profilul Farmacie, Chimie, Biochimie, Protecția Mediului, Stiinte Economice, Construcții, Mecanica, Automatica, Stiinta Calculatoarelor, Sociologie, Psihologie;
• să ai examenul de licență promovat în 2010;
• să cunoști foarte bine limba engleză.
Implicarea în diverse proiecte pe perioada anilor de studiu sau premii speciale în domeniul academic reprezintã un avantaj.
Cum se desfășoară proiectul?În perioada 12 iulie - 30 septembrie, trimite-ne formularul de înscriere completat integral, în format electronic sau tipărit, la adresele de pe verso.
Din totalul aplicațiilor valide primite, vom selecta un număr maxim de 30 de tineri care vor fi invitați la un workshop organizat la Brașov în luna octombrie, care va cuprinde prezentări și aplicații practice pe teme de leadership, eficientizarea proceselor și prezentarea îndeaproape a tehnologiilor specifice unei fabrici de medicamente.
În urma zilelor de workshop, celor mai buni participanți le oferim șansa de a lucra timp de un an în compania noastră din Brașov, pe poziția de trainee.
Anul de traineeship va cuprinde o perioada de o lună de pregătire si familiarizare cu toate departamentele fabricii noastre din Brașov. Dupa aceasta perioada, in urma unei evaluari vei petrece urmatoarele 11 luni de program acumuland experienta intr-o anumita arie pentru care ai fost selectat(ă).